Pentru a crea un joc horror care să lase o impresie puternică este, de obicei, nevoie de o experiență direcționată — un control atent asupra fiecărei părți din poveste pentru a menține tensiunea, o mână care ghidează camera pentru a se asigura că vezi orice creatură îngrozitoare care pândește în spatele protagonistului. The Evil Within 2 dă peste cap această necesitate a genului horror, permițându-ți să explorezi în ritmul tău, dar, ca prin farmec, nu reduce tensiunea necesară pentru ca jocul să fie înfricoșător.

The Evil Within din 2014 nu a fost chiar atât de ambițios. În ciuda faptului ca au lucrat la el nume importante, cum ar fi Shinji Mikami, din spatele jocului Resident Evil, debutul dezvoltatorului Tango Gameworks a fost oarecum dezamăgitor. Deși jocul a avut un decor grozav, ritmul în care se desfășoară evenimentele nu a fost prea bun, iar boss fight-urile erau de multe ori frustrante. Din fericire toate aceste probleme sunt rezolvate in The Evil Within 2.

The Evil Within 2 îți oferă mult mai multă libertate

Nu te îngrijora dacă nu ai jucat The Evil Within. The Evil Within 2 continuă povestea ghinionistului, acum fost polițist Sebastian Castellanos, dar nu necesită atât o cunoaștere a originalului, ci doar o dorință de te afunda în narațiunea bizară a jocului. La trei ani după eșecul avut în investigația asupra crimei din primul joc, Castellanos este recrutat cu forța de o organizație misterioasă numită Mobius și introdus înapoi în lumea „STEM”, o realitate alternativă în care (din nou) oamenii au început să se transforme în monștri.

Castellanos este același protagonist aspru, din primul joc, dar acum are o motivație personală. Fiica lui Lily, despre care el credea că a murit într-un incendiu tragic cu mulți ani în urmă, este în viață și este captivă în lumea STEM.

Union se simte ca un loc real și locuit

Sărind direct în lumea STEM, The Evil Within 2 este, de asemenea, capabil să îmbrățișeze imediat unul dintre cele mai bune aspecte ale primului joc: cât de ciudat a devenit jocul în segmentele sale finale. În The Evil Within 2 Castellanos explorează locații ciudate chiar de la început. Într-o secundă, se află într-o galerie de artă ornamentată a unui ucigaș care poate incetini timpul, iar în următoarea trece printr-un flashback deformat al Spitalului Beacon, unde s-a desfășurat primul joc.

Primele ore de gameplay din The Evil Within 2 sunt pentrecute într-un oraș somnoros numit Union. A fost construit de Mobius pentru a fi o utopie intr-o realitate alternativă. Panouri cu neon pâlpâie deasupra magazinelor și a birourilor banale și dezordonate. Union poate fi o realitate alternativă falsă în care poți călători folosind computere pentru a ajunge dintr-o locație în alta, dar Tango Gameworks depune efortul de a face orașul să se simtă ca un loc real, de recunoscut, în care trăiesc diferiți oameni – deși este unul care a fost scufundat în devastare și teroare.

Dincolo de a fi doar un cadru mai interesant, Union introduce una dintre cele mai mari schimbări pe care The Evil Within 2 le face: locații mari, deschise. Poți petrece ore întregi explorând fiecare centimetru din Union, iar jocul te recompensează pentru această minuțiozitate oferindu-ți mai multe resurse de care Castellanos are nevoie pentru a supraviețui. Orașul este proiectat complex și presărat cu cadouri peste tot într-un mod care încurajează explorarea.

Desigur, odată cu o zonă mai mare de explorat vin și obiective secundare. The Evil Within 2 îți permite să găsesti misiuni opționale identificând diferite frecvențele cu un „comunicator”, un fel de walkie-talkie pe care Castellanos îl poartă cu el. Aceste sarcini suplimentare variază de la colectări banale de resurse – vei găsi multe cadavre ale soldaților Mobius cu multă muniție și upgrade-uri care îți sporesc capacitatea de transport – până la zone și subploturi complet noi. Nu știi niciodată ce vei găsi urmărind un semnal, ceea ce mă face să vreau le gasesc pe toate.

Cu cât am intrat mai adânc în The Evil Within 2, cu atât a devenit mai clar care sunt beneficiile zonelor deschise ale jocului. Nu este vorba de a crea o lume uriașă în care te poți pierde ore în șir. Mai degrabă, aceste zone mai mari – trei în total pe parcursul jocului – servesc ca un instrument pentru a ajusta pacing-ul jocului.

Aceste spații deschise nu sunt neapărat sigure. Au o mulțime de inamici și amenințări din ce în ce mai periculoase pe măsură ce jocul progresează. Dar acești inamici sunt, de asemenea, mai răspândiți, iar jocul, în general, te trece prin mai puține jump scare-uri față de zonele înghesuite, în care simți că nu ai scăpare.

Fiecare item este util

Am folosit fiecare obiect pe care l-am găsit de-a lungul jocului – fiecare glonț, fiecare kit medical și mai ales fiecare obiect care mi-a permis să-mi îmbunătățesc armele și abilitățile.

În afară de muniție și iteme de vindecare, Sebastian strânge și „piese de armă” și niște gel verde care pică de la inamicii uciși. Piesele de armă sunt folosite pentru a-ți îmbunătăți armele, oferindu-le mai multă putere, un încărcător mai mare, reîncărcări mai rapide și așa mai departe; gelul îl upgradează pe Sebastian însuși, cu abilități variind de la cele evidente (mai multă sănătate și rezistență) la cele care schimbă modul in care joci (abilitatea de a încetini timpul când țintești).

Aceste sisteme duble de upgrade sunt bine dezvoltate, și te fac să te gândești la stilul de joc pe care îl vei adopta. De exemplu poți să-ți upgradezi fiecare armă în parte câte puțin, sau să-ți folosești resursele pentru a debloca toate upgradeurile unei arme specifice.

Concluzia

The Evil Within 2 este un joc groază genial, unul care înțelege când să crească tensiunea și când să se retragă și să te lase să te reculegi. Primul joc a creat baza unei povești horror grozave, chiar dacă a avut câteva neajunsuri, iar cel de-al doilea este o versiune șlefuită care a rezolvat părțile mai puțin bune ale primului joc și a continuat povestea terifiantă a lui Sebastian Castellanos.